Rezultatele cercetării


Primele date ale acestui studiu ne arată că:

Tipul experinţei
abuzator bărbat
N = 4398
Abuzator femeie
N = 5042
fete
N = 2983
psihologic  
N = 1265, P = 60.8%
N = 1826, P = 87.7%
fizic           
N = 725, P = 57.2%
N = 1010, P = 79.7%
sexual
N = 109, P = 81.3%
N = 35, P = 26.1%
contact sexual
N = 40, P = 29.9%
N = 3, P = 2.2%
metode pozitive
N = 2038, P = 70.4%
N = 2779, P = 96.0%
băieţi
N = 2272
psihologic 
N = 1193, P = 74.1%
N = 1232, P = 76.5%
fizic   
N = 752, P = 69.9%
N = 806, P = 74.9%
sexual
N = 61, P = 49.6%
N = 80, P = 65.0%
contact sexual
N1 = 9, P1 = 7.3%
N1 = 61, P1 = 49.6%
metode pozitive
N = 1806, P = 83.8%
N = 1949, P = 90.4%

Datele prezentate mai jos au fost publicate în diferite volume, astfel încât drepturile de autor asupra informaţii revin exclusiv echipei BECAN.

ABUZUL PSIHOLOGIC

Frecvenţa raportării abuzului psihologic creşte odată cu vârsta. Dacă elevii din clasa a 5-a raportează într-un procent de 55% experienţe de abuz psihologic, la cei din clasa a 7-a procentul creşte la 64,9%, iar la cei din clasa a 10-a la 76,6%. Rezultă că la vârste mai mari copiii devin mai conştienţi de nevoile lor psihologice. În zona urbană raportarea abuzului psihologic este mai  frecventă decât în cea rurală, ceea ce s-ar putea explica printr-o mai slabă relaţionare psihologică din familia urbană decât în cea rurală şi printr-un grad sporit de conştientizare a propriilor nevoi la cei din mediul urban.

Dintre comportamentele de tipul abuzului psihologic practicate de părinţi, adolescenţii au raportat cel mai frecvent atingeri ale intimităţii de tipul umblatului în lucrurile personale fără permisiunea lui (33.4%) şi citirea jurnalului, emailurilor, mesajelor sau blogurilor (17.4%); abuzul verbal de tipul ţipatului agresiv (30.7%), al adresării de cuvinte urâte şi porecle (25%), înjurarea (11.4%) şi blamarea adolescentului pentru proasta dispoziţie a părintelui (11.4%);  abuzul emoţional prin ignorare sau refuzul de a vorbi (18.4%). Ca noutate, studiul a adus la suprafaţă că formele de comportament parental de tipul abuzului psihologic sunt mai frecvent întâlnite la mame decât la taţi, apărând mai des în relaţiile dintre mame şi băieţii lor. Rezultă că stresul creşterii copiilor apasă mai mult asupra mamelor, ele ar trebui să primească mai mult ajutor de tip preventiv de la specialişti, pentru a putea evita comportamentele de tipul abuzului psihologic, care la rândul lor pot influenţa sănătatea mintală a copiilor.  Dacă ne uităm la datele care privesc  ultimul an, taţii raportează mai rar comportamente abuzive psihologic faţă de băieţii lor decât faţă de fete, însă dacă ne uităm la prevalenţa pe viaţă, aceasta este aproape egală în cazul fetelor şi băieţilor.

Rata comportamentelor parentale abuzive fizic scade cu vârsta, de la 51% în clasa a 5-a, la 39% în clasa a 10-a. Adolescenţii de 16 ani, raportează mai puţine pedepse fizice în ultimul an, dar şi ei au suferit astfel de tratamente înainte de această vârstă, în procent de 68.3%. Menţionăm că în cadrul cercetării şi conform cu legislaţia din România, aplicarea pedepselor fizice este considerată abuz fizic, chiar dacă nu se constată consecinţe vizibile sau  pe durată lungă, fiindcă ele contravin drepturilor copiilor de a fi trataţi şi educaţi cu respect şi demnitate.  Se pare că, în ciuda legislaţiei împotriva bătăii, în familiile româneşti se menţine principiul bătăii ca modalitate de educaţie „ruptă din rai”, folosită în special împotriva celor mai puţin puternici, dar nu neapărat lipsiţi de înţelegere, dat fiind că cei de 11 şi 13 ani investigaţi de noi dovedesc o foarte bună capacitate de înţelegere a relaţiilor din familie şi a aşteptărilor faţă de ei.

Comportamentele parentale abuzive fizic utilizate cel mai frecvent în ultimul an de părinţii adolescenţilor sunt scuturarea copilului/adolescentului (raportată de către 21.9% din părinţi), plesnirea lui (13.4% ), tragerea părului (11.4%) şi lovirea cu palma peste fund (11.4%). În ceea ce priveşte prevalenţa pe viaţă a acestor comportamente, procentul cel mai ridicat apare în cazul lovirii copilului cu palma peste fund (44.9%), urmând de scuturatul (43.8%), plesnirea (36.1%), lovirea peste fund cu băţul sau nuiaua (31.1%), tragerea părului (31.3%) şi a urechii (22.5%). Mamele raportează şi la aceste întrebări semnificativ mai frecvent comportamente care intră în sfera abuzului fizic decât taţii (37.3% la mame, faţă de 32.7% la taţi). Rezultă că e mare nevoie de programe de educaţie parentală care să ofere sprijin mamelor şi taţilor în ventilarea emoţională a stresului parental şi în formarea unor practici care să evite sistematic violenţa de orice fel.

Elevii de clasa a 10-a au relatat despre experienţe de abuz sexual într-un procent de 7,4%, iar cei din clasa a  5-a într-un procent de 3,5%. Spre deosebire de rapoartele anterioare, acest studiu subliniază că nu există diferenţe semnificative între băieţi şi fete în privinţa abuzului sexual, iar în ceea ce priveşte frecvenţa abuzului sexual care implică contact, băieţii au raportat chiar mai multe astfel de experienţe decât fetele. Rezultă că băieţii vor trebui ţintiţi cu mult mai multă atenţie de către programele de prevenire a abuzului sexual, care până acum au fost orientate mai degrabă către fete. Părinţii familiilor minimalizează rata abuzului sexual, mai ales în ceea ce priveşte abuzul sexual cu contact, tocmai de aceea acţiunile preventive din partea specialiştilor se impun cu tărie. În ceea ce priveşte persoana care comite agresiunea sexuală, acesta este mai frecvent de genul masculin.

Potrivit răspunsurilor elevilor, rata neglijării este resimţită în mod crescând cu vârsta. Astfel, 23% din elevii din clasa a  10-a, 19.2% din elevii din clasa a 7-a şi numai 14.9% din elevii de a 5-a s-au simţit neglijaţi şi au relatat despre cel puţin o formă de neglijare a lor de către părinţi. Nu au existat diferenţe în funcţie de mediul de provenienţă, în schimb au existat diferenţe de gen (20.7% dintre fete şi 17.6% dintre băieţi). Confirmând implicarea mai redusă faţă de cei mai mari, părinţii celor din clasa a 10-a relatează că îşi neglijează mai puţin copiii (5.5%) decât cei din clasa a 7-a  (7.6%), sau a 5-a (7,6%). Oricum, există o mare diferenţă între procentul neglijării resimţit de copii şi cel raportat de părinţii lor. Părinţii din zonele rurale recunosc un procent mai mare de neglijare decât în mediul urban, se pare că aceştia din urmă simt în mai mare măsură că nu-şi neglijează  copii şi fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru copiii lor.

 

Uitându-ne prin perspectiva de gen, din răspunsurile părinţilor reiese că atât mamele, cât şi taţii folosesc mai frecvent metode de disciplinare pozitivă în relaţia lor cu fiicele şi mai puţin cu fiii lor, rezultând că părinţii cred că fiii au mai puţină nevoie de protecţie decât fiicele. Fetele declară practici parentale de disciplinare pozitivă într-un procent mai mare din partea femeilor (91.1%), iar băieţii au declarat într-un procent mai mare folosirea metodelor de disciplinare pozitivă din partea bărbaţilor din familie (76%). Din răspunsurile copiilor reiese că disciplinarea pozitivă se regăseşte cel mai puţin la taţi în relaţie cu fetele lor.

În folosirea diferitelor forme de practici parentale se pot observa diferenţe de comportamente faţă de copii în funcţie de genul părintelui. Însă în analiza acestor rezultate trebuie să ţinem cont de faptul că eşantion mamele au fost suprareprezentate, distribuţia de gen a părinţilor care au completat chestionarele a fost de 81.1% pentru mame şi de 18.9% pentru taţi.

În cazul abuzului psihologic (tabelul 1), conform analizei chestionarelor părinţilor, prevalenţa în ultimul an a abuzului este mai mare în cazul mamelor (58.5 %) decât în cazul taţilor (54.9%), ca şi prevalenţa pe viaţă (75.7% în cazul mamelor şi 73.9% în cazul taţilor).

 

Tabelul 1. .Prevalenţa abuzului psihologic raportat de părinţii de gen diferit în ultimul an şi pe perioada creşterii copilului (preluat din David Agnes et all, 2012)

Respondentul

Prevalenţa în ultimul an a abuzului psihologic

 

Prevalenţa pe viaţă a abuzului psihologic

 

 

Nici o formă

Cel puţin o formă

Nici o formă

Cel puţin o formă

Mama 403 (41.5%) 569(58.5%) 236 (24.3%) 736 (75.7%)
Tata 102(45.1%) 124 (54.9%) 59 (36.7%) 167 (73.9%)
Total 505 (42. 2%) 693 (57.8%) 295 (24.6%) 903 (75.4%)

 

Diferenţa de gen se păstrează în acelaşi sens şi cazul abuzului fizic (tabelul 2), unde din nou scorurile indică o prevalenţă mai mare a comportamentelor abuzive folosite de mame faţă de taţi, atât în ultimul an (37.3% – mama şi 32.7% – la tată), cât şi pe viaţă (69.4% – la mame şi 63.3% la taţi).

 

Tabelul 2.  Prevalenţa abuzului fizic raportat de părinţii de gen diferit (preluat din David Agnes at all, 2012)

 

Respondentul

Prevalenţa în ultimul an a abuzului fizic

 

Prevalenţa pe viaţă a abuzului fizic

 

Nici o formă

Cel puţin o formă

Nici o formă

Cel puţin o formă

mama 609 (62.7%) 363 (37.3%) 297 (30.6%) 675 (69.4%)
tata 152 (67.3%) 74 (32.7%) 83 (36.7%) 143 (63.3%)
Total 761 (63.5%) 437 (36.5%) 380 (31.7%) 818 (68.3%)

 

Însă este important să luam în discuţie în acest context şi frecvenţa folosirii practicilor de disciplinarea pozitive de către părinţi în funcţie de genul acestora. În tabelul 3  se poate observa că de data aceasta mamelor folosesc într-o proporţie mai mare decât taţii metodele de disciplinare pozitivă: 96.6 % faţă de 95.6 % în cazul taţilor dacă vorbim de ultimul an de viaţă al copiilor; şi 98.1% faţă de 96.9% în cazul taţilor dacă vorbim de prevalenţa pe viaţă.

 

Tabelul 3. Prevalenţa disciplinării pozitive raportată de părinţii de gen diferit (preluat din David Agnes at all, 2012)

Respondentul

Prevalenţa în ultimul an a disciplinării pozitive

 

Prevalenţa pe viaţă a disciplinării pozitive

 

Nici o formă

Cel puţin o formă

Nici o formă

Cel puţin o formă

mama 33 (3.4%) 939 (96.6%) 18 (1.9%) 954 (98.1%)
tata 10 (4.4%) 216 (95.6%) 7 (3.1%) 219 (96.9%)
Total 43 (3.6%) 1155(96.4%) 25 (2.1%) 1173 (97.9%)

 

Putem observa din analiza comparativă a rezultatelor prezentate mai sus că pentru toate formele de abuz în cazul mamelor comportamentul abuz este prezentat cu o frecvenţă mai mare decât în cazul taţilor, dar şi pentru folosirea metodelor de disciplinare pozitivă angajarea acestor metode de educaţie este mai frecventă la mame decât la taţi. Putem înşelege astfel ca mamele sunt mai angajate decât taţii în sarcinile educative faţă de copii. Chiar şi rata mai mare de chestionare completate de mame faţă de taţi prezentă în acest studiu întăreşte această ultimă idee. Pe de altă parte un studiu recent din România (Hărăguş, 2012) arată că mamele sunt mult mai angajate decât taţii în asumarea sarcinilor educative faţă de copii.

David-Kacso (2012) face referire în discutarea acestor rezultate la luarea în considerare a timpului petrecut de părinte cu copilul pentru a înţelege frecvenţa comportamentelor abuzime mai mare în cadrul mamelor decât a taţilor, precum şi la implicarea mai mare a mamelor în corectarea comportamentelor copiilor în comparaţie cu taţii.

Dacă urmărim prezenţa abuzului în România în funcţie de mediul de rezidenţă putem observa de asemenea existenţa unor diferenţe semnificative în cazul anumitor tipuri de abuz. În tabelul 4 se poate observa cum în mediul urban este mai frecvent decât în mediul rural abuzul emoţional, dar şi folosirea metodelor de disciplinare pozitivă, în timp ce în mediul rural este mai frecvent abuzul fizic. Diferenţele sunt semnificative doar în cazul abuzului emoţional şi a metodelor de disciplinare pozitivă.

 

Table 4. Tipurile de abuz după mediul de rezidenţă al copiilor (preluat din Baciu et all, 2012)

Area Abuz emoţional Abuz fizic Abuz sexual Contact sexual Neglijare Disciplinare pozitivă

Urban

N = 3302

N = 3293, P = 70.5% N = 3288, P = 43.3% N = 3264, P = 5.2%

N1 = 3260, P1 = 2.5%

 

N = 3285, P = 19.9% N = 3294, P = 95.6%

Rural

N = 2602

N = 2592, P = 59.8% N = 2580, P = 46.7% N = 2558, P = 4.9%

N1 = 2554, P1 = 1.8%

 

N = 2582, P = 18.6% N = 2588, P = 90.6%

Chi-Square Tests

Exact Sig. (2-sided)

.000 .010 .631 .086 .231 .000

 

 

Pentru înţelegerea acestor diferenţele în angajarea metodelor de disciplinare pozitivă mai frecvent în mediul urban autorii fac referire la nivelul de educaţie care este ridicat în mediul urban, la accesibilitatea la educaţie şi informare prin mass-media, activităţi şcolare, internet, care sunt mai facile în mediul urban decât rural. În mediul rural adesea nu există o preocupare deosebită faţă de educaţia copiilor, iar lipsa de interes a părinţilor face ca şi selectarea informaţiilor din mass media să fie în detrimentul învăţării unor practici de disciplinare pozitivă potrivite pentru creşterea armonioasă a propriilor copii.