Povestea unei eroine de 33 de ani
Ne-am căsătorit în 2010. Pe atunci eram însărcinată în 8 luni și am născut la o lună de la căsătorie. Eu și soțul meu am fost împreună timp de 11 ani și jumătate. Nu avusesem relații
cu alţi bărbați, el a fost marele meu „El”. A fost foarte bine cu el la început, era foarte amabil şi atent. După naşterea copilului, m-a lăsat să-mi cresc copilul, deși eu nu știam cum.
Pleca dimineața și a venea acasă noaptea târziu. Acest lucru a durat un an și jumătate. Eram neexperimentată și naivă, credeam că așa era normal. Au trecut aşa 5 ani. Eram împreună, locuiam într-o garsonieră care era a noastră.
Apoi a obţinut un loc de muncă bine plătit în străinătate, l-a acceptat și a plecat, dar înainte pe noi ne-a mutat la părinții lui, fără să mă întrebe dacă îmi convine. In această perioadă schimbam doar câteodată un e-mail, cam odată la șase luni. Bani nu a trimis niciodată. Aceasta a fost perioada cea mai rea din viața mea. În acest timp m-am angajat la 3 locuri de muncă, dar la care a trebuit să renunţ în urma intervenției socrului meu.
Mă simțeam foarte singură, abandonată și deprimată. Mereu mă gândeam cum aș putea scăpa de acolo, dar din moment ce nu aveam de lucru, nu aveam bani şi nu ştiam ce să fac. Eram întreţinută de socrii. Poate altcineva ar fi fost foarte recunoscător pentru asta, dar eu vroiam să fiu pe picioarele mele. Am vrut să mă ridic, dar toți mă împingeau înapoi, forțându-mă într-o situație de viață controlată de familia soţului.
Socrii mei spuneau că sunt o mamă rea pentru că voiam să lucrez, nu mă lăsau. Dorinţa lor era să nu fac altceva decât să-mi cresc copilul, făcându-mă în același timp să mă simt zilnic ca fiind întreţinută de ei. Odată, socrul meu m-a aruncat în stradă și mi-a luat fiica de lângă mine. Ne certam în casa scării, am vrut să trag copilul din mâinile lui, dar el era mai puternic așa că mi-a luat-o, noroc că a intervenit soacra și mi-am luat fiica înapoi.
A doua zi am avut din nou o neînțelegere cu socrul meu, a țipat la mine ca la o servitoare și mi-am amintit că și soțul meu obișnuise să mă trateze la fel. Atunci am simțit și am decis că într-o zi că îi voi părăsi și de atunci am căutat ocazia. Neştiind unde să mă duc, am cerut ajutor unui preot din localitate, ca să îmi
spună unde mă pot refugia.
Dar nu puteam să îmi las fiica fără tată, mai ales că eu crescusem în acest fel, şi dintotdeauna vroiam să-mi cunosc propriul tată. Am decis să nu o las pe fiica mea să sufere aceeași soartă. L-am contactat prin e-mail pe soțul meu care locuia în Anglia să vină acasă, sau altfel nu ne va mai vedea niciodată. A venit acasă pentru două săptămâni și a spus că ne va duce în Anglia și vom începe o viață nouă.
Nu mai aveam nici o altă așteptare de la el în acel moment, am fost fericită să nu trebuiască să mai trăiesc cu socrii mei. Mi-a promis o nouă viață în Anglia. Ajunşi acolo, el era plecat de dimineața până noaptea, iar când venea, era băut şi mirosea urât. Când am îndrăznit să-l întreb de ce vine mereu acasă atât de târziu, pentru că şi fiica lui vrea să-l vadă,
a spus că dacă îl mai intreb, va pleca şi o ia şi pe fată cu el. Am ascultat și l-am tolerat încă doi ani. M-a forţat să nu cheltui mai mult de 20 de lire sterline pe săptămână pe mâncare pentru familie.
Uneori nu aveam ce mânca, doar margarină, pate și pâine, în timp ce soțul meu câștiga în jur de 2.500 de lire sterline pe lună, ceea ce am aflat abia mai târziu. A încercat să mă lovească de mai multe ori şi mă trăgea de păr; uneori vecinul trebuia să intervină. Copilul nostru era deja de vârstă școlară, dar soțul tot nu voia ca eu să lucrez, doar
să stau acasă. El n-a vrut să ia nici un rol în creșterea fetiţei noastre. Atunci m-am săturat de mizerie și autocompătimire şi am decis că nu mai stau cu el. Mi-am
luat o slujbă, chiar dacă soţul mi-a făcut şicane, să îmi fie cât de greu.
A fost un sentiment grozav și eliberator să pot lucra, să nu mai fiu în sfârșit la mila altora. Șefii mei erau mulțumiți de mine. Practic, mi-am dat seama că aș putea să mă susțin ca mamă singură şi să îmi găsesc un loc al meu în viaţă.
Sosise timpul să las în urmă dependența în care mă forțase soţul. In 7 luni reuşisem să lucrez şi să economisesc suficienți bani pentru a plăti în avans 2 luni de chirie și depozitul de garanție pentru un apartament. Nu a fost ușor, pentru că soţul l-a început îmi lua salariul şi îl depunea în contul lui bancar, despre care spunea că ar fi fost comun. La un moment dat mi-am dat seama că lucrez în întregime pentru el, susținându-mi practic soțul, care câștiga de două ori mai mult. Așa că mi-am deschis propriul cont bancar cu ajutorul unui vecin (ca cetățean străin, în Anglia, nu este un lucru ușor).
Când întrebam unde sunt salariile mele anterioare, el îmi repeta: „Te-am susținut până acum”. Eu și fiica mea am început să căutăm în secret apartamente dar, din fericire pentru noi, copilului meu de 6 ani i-au scăpat nişte vorbe: „Mama a găsit un apartament”. De îndată ce soțul meu a auzit, ne-a pus imediat pe stradă, cu o exclamație „Ia-o și pe ea!”, – știa că fără fiica mea nu aş putea pleca nicăieri. L-am cunoscut pe proprietarul blocului, care ne-a închiriat imediat o cameră. După aceea, deși eu și soțul meu locuiam practic pe același bloc, nu l-am mai văzut și nu am mai auzit de el un an întreg.
În ciuda dificultăților (a-mi duce zilnic fiica la, și de la școală, faptul că lucram cu normă întreagă ca să pot plăti chiria și cumpărăturile și, de asemenea, să economisesc bani)
plecarea a fost cel mai bun lucru pe care l-aş fi putut face în situaţia aceea a mea. A fost decizia mea să-mi părăsesc soțul. Traiul ca mamă singură nu mi s-a părut la fel de dificil sau şi de împovărător cum ar fi fost să trăiesc mai departe cu soțul meu. Cu fiica mea eram cele mai fericite din lume, noi două şi mi-am dat seama cât de mult au greșit socrii şi soţul meu.
Acum ştiu că sunt o mamă excelentă, iar fiica mea este o elevă bună, are un echilibru în viața de zi cu zi. Fiica mea are deja 10 ani, practic am crescut-o singură. Când e ziua ei de
naștere este un sentiment de nedescris pentru mine. Mândria mea este să o văd cum crește, se dezvoltă și își dezvoltă caracterul. Sunt într-adevăr mândră că am fost capabilă să fac ceva prin puterile mele – în trecut la acest lucru nu mă gândisem niciodată.
Locuim în continuare în Anglia, lucrez la McDonalds unde am început prin a face curățenie, fără să am cunoștințe de engleză. Acum, îi antrenez pe noii angajaţi, să poată lucra. Fiica mea merge singură la şcoală, iar eu am un nou partener, care ne tratează cu respect. Suntem împreună toţi trei şi avem propriul nostru apartament.